Văzusem azi-dimineaţă la ştiri. Un nene vroia să se arunce de la nu ştiu ce etaj că , nah, aşa i s-o sculat lui (neuronu’ în cap).

Deci, nenea vroia să se arunce. Stătea la balcon şi striga în gura mare că se aruncă. Foarte bine până aici, dar, vin nenii de la poliţie (cred) şi ii sparg uşa de câteva sute de lei… Păi numa’ de aia îţi vine să te arunci când vezi că ţi-o spart uşa.

Dacă o să mă arunc pe geam (stau la parter … pot să-mi rup unghia de la picior) şi vin la mine să îmi spargă uşa să mă oprească (cică) fix de ciudă mă duc pe bloc şi mă arunc de acolo.

V-am promis aici un articol despre aşa ceva.

Ştiu, e un articol cam dur, ca să zic aşa şi nu prea e genul meu, însă vreau neapărat să îmi spun şi eu părerea.

Ce e un sinucigaş? Un laş. Unul foarte mare.

Adică, noi toţi ne chinuim să trăim, muncim pe rupte ca să avem ce mânca (nu e vorba de cazul meu, pentru că eu nu muncesc, ci în general), iar ei scapă uşor prin sinucidere.

Păi stai puţin fratele meu că nu aşa merge treaba.

Dacă e să o luăm pe cale religioasă, nici aşa nu e bine să te sinucizi. Religia spune că sufletele sinucigaşilor vor ajunge în iad.

Deci, ajungem la întrebarea: De ce? De ce o comit unii? Că nu iese nimic bun din asta (pentru că scapi de greul de aici, însă dai de “un greu” mai greu în lumea cealaltă).